Cu dedicatie

O noua lectie, un vechi prieten …


Uneori imi fac scenarii. E, probabil, mai usor sa traiesc dupa ele decat spontan …

Bune ori mai putin bune, regizez apoi dupa ele. O fac atat de exact, fara greseala, ca un maestru. Rolul ma prinde si la un moment dat nu mai fac actorie ci … sunt chiar eu. Insumi! Insa scenariul trebuie respectat. Nu pot gandi, vorbi, relationa altfel decat spune scenariul. Doar eu l-am scris, nu poate fi gresit!

La un moment dat, in scenariu, un prieten ma raneste. E prietenul meu dar … scenariul e scenariu, nu are cum sa fie gresit. Doar eu l-am creat! Scenariul stie acum sa se scrie singur iar ranile devin mai adanci, mai greu de vindecat.

Intr-o zi insa, ceva se intampla si in loc sa scriu la scenariul meu, imi ascult prietenul. Ba chiar ii vorbesc. Sentimente urate ma cuprind. Descopar ca nici eu, nici prietenul meu nu suntem oamenii din scenariu. Iar naivitatea personajului meu e prea mare ca sa fie a mea …

Iau scenariul si completez linia de final fericit: “O noua lectie, un vechi prieten …”.

Il asez apoi pe raftul cu celalalte scenarii. Voi lua o pauza de la scris, voi invata sa ascult mai bine!

(Acest post a aparut in data de 25 februarie 2008 pe blogul meu de pe Yahoo. Pentru ca are o valoare sentimentala, l-am copiat aici.)


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.