Despre oameni

Clepsidra


Pare rezonabila asumptia ca viata e cel mai de pret lucru pe care omul il are si cred ca fiecare dintre noi ajunge in acord cu aceasta, la un moment dat. In ciuda valorii, imposibil de prins in cuvinte, pe care viata o are si mai ales a truismului ca ea trebuie traita, umanitatea, fiecare dintre noi, fara exceptie, detine o clepsidra.

Clepsidra nu este insa un suvenir cumparat de dragul culorii calde, poate naturala, a nisipului din ea. Ea este un mecanism abstract de evitare, o modalitate prea comoda de a fi pasiv, o pseudosolutie pentru probleme, o carte de rugaciuni pentru cei fara credinta, o atitudine resemnata si stramba, un sentiment confortabil si nu prea, si, in cele din urma, doua globuri de sticla unite de un tub prin care curge, nepasator, un nisip fin.

Scopul primoridal al clepsidrei a fost masurarea timpului. Insa inca de la prima clepsidra construita ea a tinut loc si de inchisoare pentru cei prea slabi sa evadeze. Ea este inchisoarea timpului in aparenta oprit, ocna asteptarii continue. Desi celebra pentru privarea de libertate temnita clepsidrei gazduieste cu nonsalanta minti si oameni, actori si nebuni, muncitori, intelectuali, femei si barbati. Ba mai mult, toti acestia intra cu voia lor dupa gratii de nisip.
Mintea noastra parca transforma inchisoarea efemera intr-un ospiciu intangibil. Intr-un loc mai bun ca viata, lipsit parca de pericolele actiunii, deciziei, asumarii. Paradoxul psihologiei intemnitatului surprinde cel mai mult: beatitudinea complacerii, siguranta blocarii mintii, inghetarea spiritului in asteptare sunt mai valoroase decat euforia actiunii, valtoarea salbatica a trebuintei gandirii ori libertatea laturii imateriale.

Contrar inchisorii clasice, temnita asteptarii are avantajul lipsei oricarui tratament, fie el fizic ori psihic. Aceasta in combinatie cu una din caracteristicile cele mai pregnante ale omului, comoditatea, creeza premisele unei oferte irefutabile. Dovada sta insasi in incarcerea, de bunavoie, a fiecaruia dintre noi, care, pana la urma, putem astepta oricat.

Temnita asteptarii creeaza veritabili zei unioculari. Dumnezei din piatra cenusie, statici, cu o singura porunca catre credincioasii lor. Zei carora le sunt aduse numeroase jertfe pretioase. Dar mai presus de orice sacrificiu material, sta insasi acela uman: tu. Prins in asteptare, spectator la viata ta, risti sa te trezesti batran si lipsit de intelepciune. Din pacate insa, si nisipul s-a scurs, iar clepsidra nu mai poate fi intoarsa pentru ca sa mai astepti putin.

Expresia chipului impietrit in asteptare are ceva din goliciunea unei naluci. Dar mai infricosatoare ca o fantoma sunt drumurile, acum parasite, pe care nu am mers, sentimentele lipsite acum de voce, pe care nu le-am trait, privirea rugatoare a ei, pe care nu am inteles-o.

Se spune ca in fiecare moment poti alege: sa fii fericit sau nu, sa fii trist sau nu, sa fii furios sau nu, sa iubesti sau nu si asa mai departe. Sunt nevoit sa fiu de acord desi, desigur, fac parte din tagma intemnitatilor voit inca demult, si, de aceea recunoasterea unui “alt fel”, a unei alte doctrine este o problema delicata. Cu toate acestea, cei care au spus-o inseamna ca au evadat din inchisoare asa ca nu-mi ramane decat sa evadez si eu!


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.