Rosia Montana

Oare cat de mult trebuie sa fi suferit ca sa fii astazi asa?


Imi amintesc ca la facultate, in Cluj, vedeam acele stenciluri (un fel de grafiti) cu Salvati Rosia Montana parca si prin Hasdeu. Dar nu cred ca eram prea interesat de subiect. Viata mea personala cu toate problemele si complicatiile ei ocupa loc de cinste si nu mai incapea si altceva. Eram indignat de problemele din Romania, de politicienii corupti, de economia subreda. Eram trist cand vedeam oamenii de pe strada, mereu nervosi parca, batranii cu priviri parca speriate, copii needucati si parinti neghiobi. Dar luam asta precum un dat, nu credeam ca ceva se poate imbunatati. Ori cel putin nu in timpul vietii mele. Si sunt convins ca multe din teoriile mele mi-au folosit drept scuze pentru a face ceva. M-am crezut mereu cu un simt civic mai ridicat ca majoritatea dar nu cred ca in viata mea am facut mare lucru pentru Romania. Am fost, probabil, un mesager bun al ei, pe unde am umblat, dar … cam atat!

De putin peste doi ani traiesc in München. Am ajuns aici printr-un concurs de imprejurari despre care voi povesti poate cu alte ocazie. Nu am planificat insa, in avans, nimic. Ba chiar ii blamam pe cei care plecau din tara! Nu mica mi-a fost mirarea cand am fost pus in situatia de a trebui sa ma blamez si pe mine.
Romanii care traiesc in Romania se bucura de un oarecare confort pe care restul, care traiesc de exemplu in Europa, nu si-l permit. Au luxul de a vedea mereu acelasi lucru, in aceleasi culori, fara sa li se para ca ceva nu e in regula. Nu isi bat capul cu prea multi straini si nu trebuie sa dovedeasca ca pot. Sa munceasca, sa fie educati, sa se integreze. Pentru ca in Romania lucrurile astea ori nu exista – nu sunt prea multi straini – iar munca, educatia si integrarea sunt oarecum optionale. Stim cu totii ca “merge si asa!”.

Dar odata ce ai trecut granita, mai ales daca mergi catre vestul Europei, flexibilitatea dispare. Aici trebuie sa muncesti, poate uneori mai mult decat autohtonii, pentru aceleasi drepturi. Esti stigmatizat daca nu te integrezi si nu arati un minim de educatie. Ba, cu cea din urma, descoperi alte standarde, pe care poate le vei si indragi. Si vei avea o falsa impresie ca “te-ai ajuns”. Si altii, nu doar romanii, au problemele astea. Chiar si popoarele considerate de romani “inferioare”. Si mare-i ciuda cand ei, cei din alte popoare inferioare, se integreaza mai bine si uneori concluzia e cam asa “uita ma si la ala!”. Cred ca orice roman ar trebui sa petreaca macar un an sau doi intr-o tara “mai din vest”. Fiind pus intr-un sistem care functioneaza mai bine decat cel romanesc, romanul isi va da frau liber personalitatii. Si asa poti sa ii dai un test de calitate prietenului tau. Unii vor ajunge atat de departe incat toate cartile de istorie romanesti, indiferent de editura, ii vor pomeni pentru meritele lor. Altii, de la cealalta extrema, vor ajunge probabil in inchisori sau intr-o saracie lucie intr-o tara bogata. Fie ea materiala, spirituala sau ambele intr-un sprit de proasta calitate.

Oare cum sa explic ca toate astea au legatura cu Rosia Montana?

De-a lungul anilor am mai povestit cu prietenii mei despre Rosia Montana. Si aveam o oarecare umbrela de siguranta pentru ca auzisem de Alburnus Maior, de lupta impotriva exploatarii. Stiam ca cineva acolo se lupta desi nu eram la curent cu ce se intampla. Dar civic, constiinta mea era impacata pentru ca stiam ca cineva se lupta. Nu eram eu, nu erau nici macar cunoscuti de-ai mei. Dar luptam si eu stiind ca e cineva acolo care de fapt face treaba. Si era ok!

Dupa ce Guvernul a aprobat draftul de lege al RMGC si l-a trimis Parlamentului lucrurile s-au schimbat radical! Cativa prieteni, de altfel oameni ocupati pentru ca au propria lor firma, au postat pe Facebook poze cu ei, cu pancartele lor si cu mesajul ca pleca la Bucuresti la proteste. Apoi altii si altii au inceput sa vorbeasca despre protest, sa mearga acolo si sa isi ceara drepturile. Am ramas profund impresionat! Ce dracului au astia cu Rosia Montana? Si de ce la Bucuresti? Rosia e departe de Bucuresti.

Mi-am petrecut apoi cateva seri studiind proiectul RMGC, articole pro si contra, vizionand inregistrari de emisiuni pe YouTube. In cele din urma m-am hotarat sa incep o serie de articole despre Rosia Montana. Asta s-a dovedit mai greu pentru ca aveam deja o pozitie foarte clara, impotriva proiectului, dar nu vroiam sa scriu un articol personal (cum e asta) ci unul fara pareri personale si strict acoperit prin bibliografie, referinte, linkuri si tot ce se poate pentru ai acorda credibilitate. Cu cat citeam mai mult pentru documentare cu atat ma enervam mai tare! Gaseam tot felul de incalcari ale legilor, de manevre si multe erau al dracului de evidente! Chiar si in proiectul Gabriel Resources, daca ai rabdare sa il citesti, gasesti cateva inadvertente! Cum dracului sa scrii ceva obiectiv in conditiile astea? Am scris o prima parte si draftul era ca un curs plictisitor scris de un robot. Am pus o nota la inceput in care explic de ce nu exprim pareri personale ca sa arate cat de cat uman (http://23.97.160.135/2013/09/05/despre-rosia-montana/)!

Dar asta nu a facut decat sa ma intarate. Am inceput sa urmaresc totul pe Facebook si din surse cat de cat de incredere. Mai citeam cate un articol scris de presa sau televiziunile din Romania doar ca sa imi dau seama cat de grava era situatia analizand dezinformarea lor.

In primul weekend de proteste nu am fost in München. Am incercat sa aflu daca se organizeaza ceva pe un grup pe Facebook. La insistentele mele unul din administratori mi-a replicat: “Si ce vrei sa faci?”. Chiar asa, ce vreau sa fac? Asteptam ca cineva sa ia atitudine, sa organizeze un protest. M-am intalnit cu un coleg, roman, venit aici la 5 ani si care a invatat romana de la parintii lui. I-am explicat situatia, aproape ii sugeram sa organizeze un protest. Dupa cateva ore imi trimite pe email un formular de completat pentru autoritatea din München responsabila cu autorizarea protestelor. “Cred ca asta iti trebuie, daca nu faci mars!”. Ma uitam la formular si ma gandeam ce fac! Sau ce ar trebui sa fac. L-am completat si a doua zi am mers cu el in mana la biroul cu pricina. O domnisoara cumsecade intreaba unde vrem sa protestam. Lasasem liber pentru era vinerea, nu stiam daca unele locuri au o procedura mai lunga sau mai scurta pentru autorizare. In 5 minute am plecat din birou si in mai putin de 2 ore am avut autoritzatia pe email. Si apoi creez evenimentul pe Facebook. Public, cu numele meu acolo, cu scanuri dupa autorizatie. Si o invit pe prietena mea. Si ea da join si comenteaza: “And then, they were two!”.

“Daca protestam vin in München!” imi scrie un prieten. “Protestam!” ii zic. Si a venit. Si a doua zi am cumparat sipci pentru pancarte si am mers la imprimerie si apoi mi-am petrecut toata dupaamiaza in balcon confectionand pancarte. Si m-am certat si cu prietenul si cu prietena pentru ca nu aveam lipici pentru pancarte. Si apoi ne-am culcat speriati! Ce o sa fie maine?!

Cand politistii s-au apropiat si au intrebat cine e persoana trecuta in acte am simtim un gol in stomac. Am tras-o repede pe prietena sa imi traduca ce vor. Intre timp am auzit deja de 3 ori poezia lor “Daca aveti probleme sunati-ne la numarul …”. Ba chiar ne zambim acum si ne facem cu mana pentru ca ne recunoastem. Am fost un pic peste 50 de romani atunci. De la copii care au desenat pana la oameni in toata firea care ne-au povestit la berea de dupa despre revolutia din 89 cand au participat si ei. Oare care sunt sansele sa participi la 2 revolutii intr-o singura viata? Tot in seara aia am ratacit vreo ora in cautarea masinii. Dar amandoi, si eu si prietena, am fost linistiti. Ne tineam de mijloc si mergeam agale pe strazi: “Uau! Primul nostru protest!”.

Cand am ajuns in sfarsit acasa si vazut ce se intampla in tara am inteles ca Rosia Montana nu e mai e doar un protest ecologic! Romanii s-au trezit! Romanii aia asteptati de o lume intreaga sa se trezeasca, pomeniti in rugi si in blesteme, s-au trezit! Romanii cei neghiobi si lipsiti de fler si speranta s-au aprins! Isi cauta un drum! Isi vor drepturile! “Da Doamne sa tina!”.

Am continuat si continuam seria protestelor! Am ajuns atat de buni in organizare incat acum avem un pic de timp liber sambata! Dar stii ce e mai important? Oamenii! Am cunoscut oameni care mi-au spus “Zi-mi tu, nu dumneavoastra!” Care au intrebat “cum putem ajuta?” Oamenii care au mers la biserici pentru ai anunta pe ceilalti de proteste! Romani care au fericirea pe fete! Ba mai mult, speranta! Familii care si-au adus copii si au desenat cu ei Rosia Montana intr-un viitor mai bun! Oameni fara nume dar dispusi sa ajute, sa se implice! Si nu, nu doar pentru ca asa sunt ei! Ci pentru ca au vazut momentul! A ajuns cutitul la os, a curs ultima lacrima de deznadejde! Cineva comenta pe Facebook (oare ce oameni normali sunt nevoiti sa se organizeze pe Facebook?) ca cei care nu sunt in strada nu au de unde sa inteleaga! Daca mi-ar fi spus asta cu o luna in urma as fi fost circumspect! Acum inteleg ce vroia sa zica! Si inteleg ca cei care nu sunt in strada au mai putine sanse sa inteleaga! Nu pentru ca strada e un drog care te face sa crezi orice! Nu pentru ca acolo iti spala cineva creierul! Ci pentru ca acolo vezi ca spiritul nu a murit! Ca oamenii traiesc si sunt frumosi! Vezi oameni pe care nu ii cunosti, diferiti de tine, dar cu care te intelegi din privire! Da, miscarea Rosia Montana a devenit mult mai mult decat un protest ecologic! Si sunt uimit de cat de putini vad asta. Caci cateva zeci de mii din zeci de milioane e totusi putin.

Cineva spunea “Oare cat de mult ai suferit ca sa te porti acum asa?”! Caci doar cui ii e cunoscuta suferinta nu ii e frica de suferinta! Cat de mult trebuie sa fi suferit romanii ca sa se urasca intre ei? Sa se sape, sa fie indiferenti? Sa lase lucrurile in voia sortii? Sa traiasca cu “merge si asa?”! Sa lase o imagine in Europa de care nu sunt mandri, sa accepte coruptia si delasarea, mitocania si trufia? Si mai ales atat timp?

Nu vreau sa se spuna ca transmit un mesaj de chemare la protest! Ar fi ipocrit din partea mea atat timp cat cea mai mare parte din viata am fost eu insumi indifent si am asteptat chemarea unui lider! Invit doar la introspectie! Caci, asa cum spunem noi: “cum iti asterni, asa dormi!”. Invit la curaj in idei, la asumarea responsabilitatii pentru vorbe, fapte si mostenirea, morala si materiala, pe care o lasam in urma. Copii de azi vor intreba maine ce s-a intamplat in toamna din 2013! Si ne vor intreba pe noi!

Indiferent de rezultatul proiectului minier de la Rosia Montana, lumea va stii ca a fost mult mai mult decat atat! Cum zice unul din sloganurile noastre: “Nu noi salvam Rosia ci Rosia ne salveaza pe noi!”. Si indiferent daca se va face proiectul sau nu, Romania si romanii au facut un mare pas inainte care nu va putea fi sters nici de politicieni, nici de ruperea unui dig al unui iaz cu cianuri, nici de presa romaneasca si nici din constiinta noastra! Ne-a luat mult timp dar am facut-o! Limita de jos a coruptiei si a ce pot inghiti romanii a fost ridicata! Am aflat ca putem fi si uniti nu doar dezbinati! Si nu cred sa fi fost vreodata mai mandru ca sunt roman!


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.