Atitudine

A fi sau a nu fi Charlie


Cand s-a produs atentatul din SUA ma pregateam sa ies in oras. Parea sa fie o seara normala pana cand banda cu Breaking News si imaginile socante au inceput sa se deruleze cu repeziciune pe televizorul din sufragerie. M-am asezat pe fotoliu si am dat volumul mai tare. Apoi m-am ridicat, am inceput sa rad uitandu-ma in acelasi timp la mama si spunand “Cum adica a intrat un avion in World Trade Center?”. Mama m-a ignorat absorbita de televizor. M-am asezat din nou si am dat volumul mai tare. Imi repetam in minte intrebarea “Cum adica un avion a intrat in World Trade Center?” Eram cu totii in stare de soc si doar doamna din televizor care tipa deja ca un al doilea avion a intrat in cel de-al doilea turn ne-a trezit pentru o secunda. In zilele urmatoare am discutat intens despre asta si apoi din ce in ce mai putin. “E departe! E problema lor!”, ne-am spus multi dintre noi.

Am mers ieri la serviciu si i-am intrebat pe colegi daca le e frica de atentate in München. “Da!” au raspuns ei aproape in cor. Si apoi ne-am vazut cu totii de farfuriile noastre. Oare e posibil ca in timp ce scriu asta sa intre cineva si sa ma impuste? Am doar un spray paralizant pe care l-am cumparat pentru un tur cu bicicleta in Franta. Am facut 40 de km in Paris in doar cateva ore. Dar sprayul nu l-am folosit.

O simpatica colega a Ei a rezumat problema in doua cuvinte: “hausgemachtes Problem”. Adica problema facuta in casa. Si nu cred ca se inseala chiar daca nu e numai asta. Daca ne-am uita urat la serviciile secrete franceze cred ca s-ar simti intimidati. Dar nici despre asta nu e vorba.

M-a deranjat tare atitudinea unor bloggeri sau jurnalisti, unii chiar cu mare trecere. Si anume cei cu “Eu nu sunt Charlie”. Cand se intampla asa ceva … nu stiu ce dracului faci pentru ca nu s-a mai intamplat inainte. Dar daca ar fi sa ne fortam imaginatia … am spune macar in gand condoleante familiilor jurnalistilor si politistilor, am discuta poate incompetenta serviciilor secrete, ne-am duce la un mars de solidaritate, poate. Eventual ne-am pune un sticker, poza, status etc cu “Eu sunt Charlie” sau cu “Eu sunt Ahmed” si am discuta vreo doua zile subiectul. Sau poate mai mult, ca asta-i mai aproape. Dar probabil nu ne-am pune un sticker, poza, status cu “Eu nu sunt Charlie” sau cu “Eu nu sunt Ahmed”. Pentru ca ar fi …

Abia am facut 25 de ani de la revolutia din 89. Daca as fi scris cateva din articolele de pe blogul asta atunci as fi avut probleme. Dar acum putem sa distingem intre diverse nuante de “libertati de exprimare”. De la bloggerul necunoscut pana la senior editorul de ziar cu pretentii (de tabloid?) care mai de care si-a insusit adevarul absolut – nu-i asa ca e grozav sa ne putem da cu parerea? – in materie de libertati, religii, ba chiar protectia romanilor de caricaturi satanice! Ma intreb: “Oare daca anumite caricaturi, prin 2005, ar fi fost ‘permise’ in Romania de tandemul – sau sa ii spunem tricicleta? – protector ne-ar mai fi spus biserica in 2014 cu cine sa votam? Ar mai fi existat oare o banca a ortodocsilor?”

Eu vad miscarea ori simbolul “Eu sunt Charlie” ca un omagiu adus unor jurnalisti si politisti morti la datorie.Prin extensie e un protest tacut impotriva ingradirii libertatii de expresie. Ma bucur ca in cele doua capitale ale Romaniei, Cluj si Bucuresti, s-au organizat aceste marsuri ale libertatii. Am fost de fapt usor surprins. Cred ca nu am observat ca ne-am maturizat atat de mult, chiar daca, cazurile sunt izolate si in rest suntem niste copii cretinizati ori, cel mult, niste adolescenti obraznici si ignoranti. Mai mult nu vad si nici nu cred ca e in “Eu sunt Charlie”. Nu e o miscare impotriva islamului, jihadului, imigrantilor sau altceva. Dar fiecare vede ce crede de cuviinta. Probabil asta e esenta.

Insa ce e “Eu nu sunt Charlie”? Si la ce foloseste? Nu iti pare rau pentru cei ucisi? Nu te identifici cu satira? Crezi ca munca lor e blasfemie? Sau poate e ceva mercantil stiut fiind ca un Giga Contra aduce popularitate pe termen scurt? Cred ca din toate cate un pic dar mai ales, in Romania, e o problema de intelegere a valorilor. Dublata probabil de distanta geografica dintre noi si Franta. Desi mai aproape ca SUA, taramul e inca departe. Dar nu in ultimul rand e o dovada de lasitate, o duplicitate precum si – inca – un lux!

E las acela care gaseste scuze crimei! Oricare ar fi acele scuze. Daca un desen nu iese bine arunci foaia si o iei de la capat. Pierzi cel mult timp. Dar cu viata nu e asa. Nu poti sa mori un pic si apoi sa o iei de la capat. Nu poti sa te duci la Sfantul Petre si sa ii spui: “M-am inselat, mai da-mi o tura!”. Dar desigur asa gandim despre viata noastra, nu a celorlalti. Celelalte sunt negociabile, neimportante atunci cand punctul nostru de vedere e in joc. Sau religia noastra, nu-i asa? Caci ce e mai presus de o biserica despre care nu vorbim de rau ca nu e bine? De fapt ce spun? Nu vorbim deloc, nu numai ca nu vorbim de rau. Biserica si religia ortodoxa in special sunt tabu in Romania. Si ne convine asta si toleram asta. De parca totul ar fi acolo impecabil. Dar si daca ar fi cum ramane cu puterea noastra de a analiza, de a dezbate, de a gandi liberi, de a evolua? Nici macar nu e vorba de credinta ci doar de a fi prins in dogme.

Nimeni nu vrea sa moara si nimeni nu vrea sa fie ucis. Cu atat mai putin pentru munca si pasiunea lui. Nu conteaza daca ce faceau jurnalistii nu e pe gustul tau. Poti sa pedespsesti necumparand. Dar sa sugerezi ca eu murit in van pentru exagerarile lor e aproape o crima. Ii mai omori o data cu duplicitatea valorilor tale caci in mod ironic faci asta pe un blog sau intr-un ziar bucurandu-te de libertate de exprimare si opinie! Nu sta nimeni in spatele tau sa iti dicteze ce sa scrii. Dar daca ar fi altfel? Ai mai avea luxul asta? Daca in urma unui articol publicat cineva te-ar omori? S-ar schimba valorile? Ai mai fi ipocrit? Daca jurnalistii de la Times New Roman ar fi ucisi pentru ca fac glume pe seama tiganilor? Daca editorialistii de la Adevarul nu ar scrie pe placul vecinului tau? Ti-ai preschimba jumatatile de valori pentru inca o zi in viata?

In mod al naibii de ironic, cel putin pana acum, miscarea “Eu sunt Ahmed” nu a deranjat. Oare pentru ca politistii nu au fost sarcastici? Dar ii aparau totusi pe jurnalisti. Asta nu ii face macar un pic vinovati?

P.S.: Am scris textul dezamagit fiind de o parte din reactia din Romania. Dar au fost si reactii foarte binevenite precum cele 2 marsuri din Cluj si Bucuresti (doar de cele doua stiu, daca au mai fost si altele completez) si multe articole pe blogguri si in presa. Oameni, dincolo de profesiile lor de jurnalisti, artisti etc care s-au simtit loviti adanc si care au solidarizat. Intr-o tragedie, o picatura de frumos. Felicitari lor si multa libertate, intelegere si intelepciune pe viitor. Si sa nu uitam, ca intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, mai devreme sau mai tarziu, fata de curva asta de viata, cu totii suntem Charlie.


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments