Cu dedicatie

Vin romanii, au trecut, urmeaza umbrele lor


M-am uitat cu sufletul la gura la toate cele 3 episode din The Romanians are coming. Emotiile au fost din cele mai diverse: de la “bai, da’ astia nu-s romani!”, la rasete pentru prezenta de spirit si glumele destul de faine si la pareri de rau pentru ce trebuie sa indure cei care isi cauta un trai mai bun si pana la socul constientizarii ca unii chiar traiesc in cutii de carton in parcuri. 10 intr-un apartament de doua camere mi se parea teribil de plauzibil dar mai mult nu prea. Am incercat sa imi amintesc de mutatul tiganilor in Pata Rat, in 2010, pentru ca eram inca in Cluj dar memoria nu m-a ajutat prea mult (Adevarul are o explicatie pentru asta). Mi-a mai trecut prin minte si ca in esenta noi nu ne-am obosit sa ne integram tiganii si, cum bine zicea un prieten, nici ei nu s-au straduit sa se integreze. Caci, vorba amicul meu: “E o treaba bidirectionala”.

M-am nascut in Drobeta Turnu Severin. Oras, cel putin pe vremea aia, cu destul de multi tigani. De altfel palatele de la Strehaia (40 de km de Severin) sunt, probabil, vestite in toata tara. Tot timpul cat am locuit in Severin am evitat contactul cu ei. Dar nu era lucru neaparat usor, caci erau cam peste tot. De la vizitele aproape zilnice la tomberoanele aflate chiar langa locurile noastre de joaca, la pietele publice si terminand cu barurile si cluburile pe care le frecventam, prezenta lor era mereu simtita. Erau – cred ca sunt si acum – chiar cartiere in Severin unde locuiau, cel mai adesea, tigani. Rutina era ceva de genul asta: injuraturi cu tiganii care cotrobaiau in pubele si, eventual, bataie cu pietre (pornite cred, din ambele directii) – inutil sa spun ca nici un parinte ori cineva cu o vaga autoritate asupra unor copii tembeli nu ne-a spus vreodata ca asa ceva nu se face – ignoranta totala si specializare in ocolire atunci cand o ajutam pe bunica sa faca cumparaturi in pietele publice si stat cat mai departe de grupurile de tigani care, mai mult des decat rar, porneau batai prin baruri si discoteci.

N-am avut asadar contacte prea elevate cu tiganii. Sunt curios insa ce s-ar fi intamplat daca as fi incercat. Dar nu a fost nimeni sa ma invete – si sunt destul de sigur ca si azi formatorii astia sunt tot al naibii de putini – si probabil nici tiganii nu au avut de la cine sa invete. Am ajuns asadar sa toleram prezenta lor si sa facem fix nimic pentru a ne fi mai bine. Atat noua cat si lor. Ne imbracam comod in toalele pisicii moarte din curtea vecinului, respiram naivitatea lui “e vina lor ca nu se integreaza” si uitam ca noi de fapt suntem cu vreo 19 milioane mai multi si putem face mult mai mult pentru noi toti.

Cea mai mare problema cred ca e insa o educatie in spiritul comuniunii – ca sa nu zic doar educatie. Prima mea reactie a fost “asta-i nu sunt romani” si a aparut in timpul primului episod din serie. Deci prima mea reactie a fost de distantare de ei tiganii si de a nu ii vedea ca pe niste romani veritabili. Regizorul a avut insa grija sa imi dea peste nas in episoadele urmatoare si sa imi arate ca romanii aia, din care eu fac parte dar tiganii nu, fac exact acelasi lucru ca tiganii. Nimic mai mult, nimic mai putin. Ca ne lipseste o minima intelegere a libertatilor a fost evident mai ales in ultimii ani cand am inceput sa protestam mai des. Ca nu suntem cu totii egali, atat in fata legii cat si in fata Dumnezeilor nostri dar mai ales a semenilor nostrii e iarasi evident in fiecare zi la stirile de la ora 19:00 si pe siteul DNA. E suficient sa te uiti pe comentariile de la articolul din Adevarul si te dai cu capul de pereti. Toate lucrurile astea ne sunt straine dupa 25 de ani de capitalism (lasand deoparte ca pe unele le puteam invata si mai devreme) dar unii cititori au pretentia ca odata pusi tiganii in blocuri toata problema e rezolvata. Deci noi nu putem invata si aplica niste principii de viata in 25 de ani dar ei se pot integra odata cazati?

Ma bucur ca cei de la Channel 4 au facut documentarul asta (desi m-as fi bucurat mult mai mult daca ar fi venit pe surse romanesti, ori televiziuni ori ONGuri). E binevenit. Ne scoate din zona de confort. Starneste dezbateri si cred ca asta e cel mai rapid mod de a ne deschide mintile, de a ne schimba viata. Probabil o parte din voi isi aminteste de campania asta din 2013. Faptul ca ea a trebuit sa existe e o problema in sine. Dar e oricum bine ca a fost si speram sa fie tot mai multe pana cand nu o sa mai fie nevoie. Reactiile la documentar au fost din cele mai diverse. Niste tineri romani din Marea Britanie sprijiniti de jurnalistul britanic Richard Green au decis sa continue dezbatarea. Mai multe informatii gasiti aici:

https://www.indiegogo.com/projects/13-shades-of-romanian/x/6687475

Nu pot sa incarc trailerul de la urmatorul documentar din motive tehnice legate de Blogger dar va las cu o parte din soundtrackul de la 13 Shades of Romanian! Care e foarte fain! 🙂

P.S.: Pentru cei care cred, ca si mine, ca problema e in educatie, siteul asta poate fi interesant: http://romaeducationfund.ro/

Hai sa vorbim!

Update: si Groparu a scris despre asta: http://groparu.ro/sa-refacem-noi-imaginea-romaniei-daca-ei-nu-o-fac/ Baga un ochi!


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.