Haz si haz de necaz

Masina cu personalitate de femeie


Eu nu stiu daca voi ati aflat deja dar fiecare om are vreo 5 minute, in fiecare zi, in care e complet idiot! Si cum asta nu ar fi de ajuns, cele 5 minute vin exact cand nu esti singur si nu poate vedea nimeni ce dus esti. Si binenteles ca atunci cand ti se intampla nu iti apare un mesaj pe frunte cu “Defect!” sau “Mergeti la urmatorul individ!” sau ceva similar. Si tot cei din jurul tau se uita la tine fara a parea sa inteleaga ca ti-au venit minutele. Sau poate e doar pentru spectacol?

Masina n-avea din asta

Masina n-avea din asta

Cand ni s-a terminat concediul pe sfarsitul lui mai am plans un pic apoi am mers sa luam masina pe care Ea o inchiriase cu cateva zile mai devreme. Era asa vreo 11 si noi eram la micul dejun si ii zic: “Suna sa vezi cum luam un combi din asta ca eu nu mai conduc duba!”. Eram atat de revoltat pe duba – desi mie imi plac dubele – pentru ca la plecarea in concediu inchiriasem  una ca sa ne fie mai usor cu bicicletele. Ca asa am crezut eu ca e mai bine dupa ce ne-am plimbat in vreo doua-trei ocazii cu una prin München carand diverse chestii voluminoase pentru casa. Ai pozitia aia de “tractorist” si vezi pana hat departe peste mari si tari. Si mai sunt dubele astea si vanoase si, la semafor, ii bagi pe astia cu masini sport sub scaun de rusine. Si nu mai vorbim de spatiu! In fine, o minunatie cand trebuie sa mergi prin oras. Dar nu si pe autostrada! Si de asta refuzam eu sa-mi mai pun mainile pe un volan de duba daca trebuie sa mergem pe autostrada. Si trebuia, ca mergeam de la Düsseldorf la München, adica mai bine de 600 de kilometri.

Cand te plimbi asa ca un boss pe stradute prin oras nu cred ca mergi mai repede de 20 la ora ca ti-e mila de tine. Dar pe autostrada te iei cu altii la tranta si asta am facut si eu. Ea, in schimb, nu se bucura de loc si  nu contenea sa ma intrebe daca ma simt bine. Nu stiu exact daca era din cauza ca mergeam ca un om beat ori era ceva cu ea. Dar cred ca era ceva cu ea. Simteam ca 3 benzi nu-mi sunt de ajuns. Si tot am mers asa cu frica in san ca ne rasturnam ca-n filmele cu Bruce Willis si ne parea rau de biciclete. Dupa vreo cateva zeci de kilometri masina mi-o soptit asa numai mie cum sa merg ca un om normal si apoi s-au mai linistit lucrurile. Trebuie sa nu te tii de volanul ala ca de cardul de credit si sa ii urmaresti unduirile. Dar tot nu am trecut de 140 la ora nici in panta. A fost cel mai obositor drum de 320 de kilometri pe care l-am facut vreodata. Si am zis atunci ca duba e buna numai in oras! Si Ea a ascultat! Acum sa ne intoarcem la micul dejun.

Deci stam frumos la o masuta la un restaurant si ne decidem sa luam o masina combi ca stim noi ca merge mai bine sa transportam bicicletele asa. Pune Ea mana pe telefon si ii explica, in germana, domnisoarei de pe fir ca ne trebuie o masina cu scaune rabatabile. Dar domnisoara nu prea intelege ce vrem. Asa ca Ea ii explica ce anume vrem sa facem. Adica sa punem doua biciclete in spate si sa mergem de la Düsseldorf la München. Tipa isi exprima neincrederea ca asa ceva ar fi posibil. Ea ii explica ca n-are de ce sa nu fie ca noi am mai facut asta cu masina noastra. Dar suspiciunile de partea celalalta a firului sunt tot mai mari asa ca Ea ii explica intregul procedeu: “Scoatem frumos cate o roata si apoi e loc suficient!”. Nu apuca bine sa zica semnul de exclamare ca o bufneste rasul. Incep si eu sa rad de rasul ei si dintr-o data sunt si mai atent la conversatie. Si o aud pe domnisoara cu indoielile ei: “Dar nu puteti sa ii scoateti rotile pentru ca noi va dam masina intreaga si asa trebuie sa o si predati …”. Bufnesc si eu sanatos in ras si o lasam pe domnisoara pret de cateva secunde sa vorbeasca singura. Dupa un moment ne dam seama ca Ea in loc sa zica ca dam jos rotile de la biciclete a zis mai degraba cauciucuri si s-ar putea chiar sa nu fi mentionat exact de unde o sa fie date jos. Deci cuvantul “bicicleta” s-ar putea sa fi lipsit. Dupa vreo cateva replici masina e rezervata si noi suntem crezuti ca nu vrem sa dam inapoi mai putin decat luam nici macar cu o roata!

Dupa cateva zile vine momentul sa plangem un pic ca e gata concediul si apoi mergem sa ridicam masina. Eu eram soferul si singurul care nu mai condusese o masina cu cutie automata. Primim noul Ford Mondeo. O minunatie de masina cu, probabil, cam tot ce ti-ai dori sa aiba un autovehicul. Navigatie, cutie automata cu mini-schimbator pe volan (cum se cheama dracia asta? E geniala!), asistenta la franare, parcare, si cam toate astea in “re”, ecran LCD mare si o groaza de butoane peste tot. Pentru ca era combi parea si al dracului de mare! Pentru mine era o naveta spatiala de care mi-era frica sa ma ating. Bag adanc piciorul in frana ca stii cum e cu masinile astea destepte, te poti astepta la orice si dau sa plec din loc. Masina o ia usor in fata si pune un zambet larg pe mutra mea speriata. Pentru ca bicicletele nu erau inca incarcate mergem sa le luam si pentru ca nu mai stiam unde le lasasem folosim navigatia “Mario” in loc de asta de pe masina. Ajungem pe la vreo 2 kilometri de ele cu extrema usurinta. Bagam un sandvici si o cafea si dam sa plecam.

Reglez frumos oglinzile, imi aranjez scaunul (nici nu stiam ca exista atatea directii) si fac cam toate chestiile de confort pe care masina le permite. Ma uit in spate: metri distanta pana la urmatoare masina. Ma uit in fata: metri distanta pana la copac. Apas butonul de start si astept sa o ia masina din loc. Masina nu face nimic. Ma uit la schimbator, e unde trebuie, ma uit la indicatoare, motorul merge, ma uit la mine, nu inteleg nimic. Opresc motorul si il pornesc. Ca la Windows, poate de data asta mere. Masina nu face nimic ci imi tranteste un mesaj de eroare intre indicatoare. Ceva cu frana. “Asta da noroc, sa ti se strice masina chiar tie!” zic eu si ma uit in jur dupa numarul de la agentie. Dar nu cedez, mai dau un restart la motor. Mai dau din schimbator in toate partile, ba chiar si semnalizez ca poate de asta nu pleaca. Masina nimic! Ii cer copilotului meu manualul. Hai sa vedem ce e cu mesajul ala. Traducem noi tot textul si ajungem la ceea ce era evident: mesajul e gresit. Masina nu face ceva bine! Renuntam sa rasfoim manual: “E prost facut!”. Ma uit la butoane, le numar si fac un calcul mental cam cat timp mi-ar lua sa le apas in toate combinatiile posibile. Ma incurc din cauza numerului prea mare. Trecuse deja vreo jumatate de ora si mesajul ala nu mai disparea! Ma tot gandesc ca nu mi-ar lua asa mult totusi sa incerc toate variantele. In fond sunt programator, ma pricep la tipare si nici nu mai sunt asa multe ramase.

launch

Cred ca pe asta l-a folosit Ea

“Lasa-ma pe mine sa incerc …” zice Ea timida. Bufnesc in ras in capul meu “cum adica sa incerce Ea? Eu ce am facut pana acum?”. Sunt de acord pentru a o lasa sa se umileasca singura. Ma asez in dreapta si ma uit la Ea cu zambetul pe buze. “Noh, hai!”, ii zic nerabdator si gata de spectacol. Ea isi face umarul si masina pleaca din loc. Mie imi pica ochii: “Ce faci, femeie!?!”. Pe ea o bufneste rasul.  “Cum ai pornit-o? Ce i-ai facut?” intreb eu isteric. Superioara dar cu voce modesta imi zice “Am tinut pedala de frana apasata …”. Binenteles ca nu cred ca asta a fost de fapt. Masinile astea destepte tin cu femeile. Dar, curios lucru, cand am tinut frana apasata, a plecat de pe loc. Ce ti-e si cu masinile astea cu personalitate de femeie!

 

photo credit: Launch Button — SMASH Rocket Club 5-9-09 4 via photopin (license)


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.