Povestiri

Spectacol fara instructiuni de folosire


Ma duc azi sa bag o tura cu bicicleta. Vin acasa la timp (pentru ca am fost avertizat atentionat ca seara mergem la spectacol) si ma trantesc in fata calculatorului ca sa vad cat am scos viteza medie. Rupt de oboseala nu-mi arde de nici un dus dar ma duc pana la urma din cauza avertizariloratentionarilor ei. “Esti gata?” striga ea din sufragerie. “In 3 minute pleaca autobuzul …” se aude o voce iritata. Termin in 2 dar tot pierdem autobuzul. N-are nici un chef sa mearga pe jos pana la statia de metrou si face asta tot mai evident dar urmatorul autobuz vine prea tarziu, am ajunge dupa 20:00 cand incepe spectacolul. Imi aud cateva, aud si vecinii, se cutremura un pic pamantul, tuna de cateva ori, cad cateva bucati de gheata si nu apuca sa termine ultimul blestem ca ajungem la metrou. Cu un minut in urma lui. Mai stam 9 minute pana la urmatorul timp in care isi termina blestemul si mai incepe vreo doua ca sa aiba si nepotii mei ceva.

Ajungem la 19:56 la Gasteig. Zambeste, mai avem 4 minute pana incepe. O luam la fuga pe scari si dintr-o data o tanti simpatica cu ecuson ne opreste. Chiar azi din cauza festivalului de film trebuie sa folosim intrarea cealalta (pe care de altfel am fi folosit-o de prima oara daca stiam sa ajungem la ea, ca e mai aproape). Pierdem inca vreo 3 minute pe drum. Ajungem la 20:04 in fata unui mic bar, vreo doua nivele sub locurile noastre. “Eu nu intru ca mi-e rusine” zic eu cu o voce de copil nevinovat. Se vede pe fata ei ca mi-ar da una. Si apoi inca una. Intru in panica cand facem eye contact si incerc sa gasesc rapid o solutie sa imi scap pielea. “Stiu! Ii cumpar un pahar de vin!”, gandesc eu. “Hai sa ne luam un vin si intram la pauza. Ce zici?”. Accepta si cer doua pahare. Doamna de dincolo de tejghea, un diavol, ne aminteste ca spectacolul a inceput deja.  “No shit!”, imi spun eu, “vrei si tu sa imi dai una?”. Nu apuc sa bun banii pe tejghea ca o usa se deschise in spatele nostru si diavolul (din spatele tejghelei) ne zice sa mergem ca putem intra.

Dar desigur ca usa aia nu duce si la locurile noastre. Oftat prelung acompaniat de sunet de sabie care loveste un scut. Scutul meu. Fugim totusi la usa de la locurile noastre. Inca vreo 3 persoane acolo. Una din ele isi face curaj si bate la usa dupa ce vede ca nu o poate deschide. Stam cateva minute si nu se intampla nimic. Ma gandesc ca e mai sigur pentru mine sa ii cumpar paharul ala de vin. Si apoi inca o sticla. Nu de alta dar ea cumparase biletele, deci asa, just in case! Nu apucam bine pe scari in jos ca se deschide in spatele nostru usa pentru toti. Si pentru cei care au cumparat bilete si pentru pacatosii care ca au mers cu bicicleta. “Gata domnule! M-am scos!” imi spun eu grabindu-ma spre locurile noastre.

3 minute dupa ce ne-am asezat pe scaune indraznesc sa privesc inspre ea. Se intoarce spre mine. Are fata unui grizzly pregatit sa sara pe prada. Din ochii ei sar scantei, suflarea ei ingheata totul in jur, si vocea ei soptita ca un urlet de leoaica la vanatoare zice “Nu-mi place!”. Prima mea reactie e sa imi dau un pic drumul in pantaloni. Apoi incep sa rad isteric. Am trecut prin aventurile lui Tom Sawyer, Robinson Crusoe, Huckleberry Finn si un pic de sfarsit de lume ca amu sa nu ii placa?!? Jubilez! Imi aprind un trabuc, scot un pahar de vin si ma uit la ea cum sufera. Din cand in cand se intoarce catre mine si repeta: “Nu-mi place!”. Ii zic in gluma ca putem merge daca vrea, cum am urcat asa si coboram de pe scari. “Nu, lasa …”, zice ea sangerand si fara sa sesizeze macar gluma. De la noua fara cinci pana pe la si zece se uita intr-una la ceas. Pe la si un sfert se intoarce iara spre mine si sopteste iritata: “Astia nu cred ca fac pauza!”. Ii arat un tip in fata mea care moare pe scaun cu partenera langa el, ca sa ii mai alin suferinta. Dupa doua minute isi da a 1574 oara ochii pe spate si amu ii si inchide. Casca din doua in doua secunde. O mai trezesc aplauzele. Dar si ele is cam anemice. Dupa inca un sfert de ora spectacolul e gata. “Hai sa mergem ca astia iara aplauda intr-una si vin aia iar!”. Nu-mi trebuie sa aud mai mult. Ne imbulzim printre celelalte victime ale showului si spargem usa. Vedem puhoaie de oameni in urma noastra si nu contenim sa ne gandim la nenea asta:


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.