Jurnal de calatorie

Jurnal de calatorie: Croatia


Nema, haide

Iau cafeaua in fuga de pe bufet si alerg spre lift unde Ea ma astepta deja. Eram vreo 30 de minute in intarziere. Ajungem la biroul de inchirieri auto cu vreo 5 scuze perfecte. Ne asezam la o coada modesta si dupa vreo inca 40 de minute ne luam masina. Am renuntat la cele 5 scuze, cate una pentru fiecare client care se mira de ce dureaza atat.

Pornim veseli la drum si observam ca nu iesim din München pe autostrada. Ne bucuram ca avem un sistem de navigatie care e atat de inteligent incat sa evite traficul si, mai ales, blocajele. Dupa vreo ora de mers pe drumuri superbe numai bune pentru ture cu bicicleta, ajungem in Austria unde oprim sa luam cafea si apa. Zagreb, destinatia, era la inca 8-9 distanta asa ca incep sa ma joc cu meniul de la navigatie. Dupa cateva tapuri pe ecran descopar ca autostrazile erau evitate. Dupa inca un tap Zagreb era la ‘doar’ 5 ore.

Trecem granita in Austria, cumparam vignieta si calcam pedala. Din cand in cand, dupa vreun tunel,  ne oprim sa platim taxe de drum. Fete dragute care te taxeaza scump dar iti dau chitanta. Ba iti mai si ureaza drum bun. Facem o scurta pauza in Liubliana. Oras dragut, curat si plin de dulciuri. Cumparam o cana cu „Yes, deer“ (sic) si mergem mai departe. Curand intram in Croatia. Noi taxe de drum. Suntem un pic ingrijorati ca nu avem kuna cu noi. Dar la prima statie de plata un croat cu nasul mare ne spune un scurt “Danke!” fara sa ne mai dea restul care de fapt era mai mult decat taxa in sine. Nu renuntam usor si ii cerem o Rechnung, ca tot vorbeam in germana, adica o chitanta ca am trecut pe la el. Primim restul inapoi impreuna cu un “Nema, haide” (habar nu am cum se scrie dar asa se aude J ) si un gest cu mana care, fara doar si poate, insemna ca trebuie sa parasim statia.

Ajungem in Zagreb fara alte indemnuri, luam camera de hotel si ne aruncam in dus. Ea, ca orice femeie prevazatoare isi poarta gelurile, sampoanele si tot restul in bagaj. Eu, ca un aventurier, ma bazez  pe cele din hoteluri. Ies deci din dus mirosind a piersica si miere  pentru ca recipientul baii era fix gol. Nu apuc sa comunic asta receptionistei ca insfaca telefonul si ma lasa sa vorbesc singur oferindu-mi din cand in cand un semn de OK din mana. Ne explica totusi cum ajungem in centru cu transportul in comun si ne transformam in mici delincventi cand din autobuz nu se poate cumpara bilet. Prima zi se termina insa cu un vin bun, poate usor acru si o bere cu usoara aroma de apa.

Plecam din Zagreb a doua zi, tarziu, si dupa ce vizitam ineditul muzeu al relatiilor dezbinate. Unul din cele mai interesante exponate: un topor. Proprietarul lui dar si al mobilei peste care taisul s-a consumat traiesc fericiti si in ziua de azi. Desigur, nu impreuna.

De la “nema, haide” la “nema problema”

A doua destinatie din concediu e Zadar unde ajungem obositi bine dupa ce unul din noi a avut ideea de a parcurge drumul pe toate celelalte sosele care nu sunt autostrazi. O idee buna atat timp cat mergi pe lumina. Gazda ne primeste inca de pe terasa: “O sa fiu sincer cu voi, au suprarezervat camerele”. Tipul se jura ca ne ajuta si o ora mai tarziu eram la un hotel la cativa kilometri buni de orice urma de mare. “Nema problema” striga noua gazda cand tipul nostru ii explica ceva in croata. Ba chiar ne zambeste cand vede buletine de Romania. La vreun sfert de ora inainte de inchiderea restaurantului ne rugam de un chelner sa ne dea ceva de mancare. Odata asta rezolvat il intrebam pana cand e deschis barul, lucru evident mai important. El ne explica: “beer, whiskey, wine”. Mai intrebam o data pana la ce ora e deschis si primim fix acelasi raspuns : “beer, whiskey, wine”.

Comandam un traditional “Cordon Bleu” pe care doar pisica restaurantului para sa il poata manca (pisica pe care a doua zi nu am mai vazut-o). Chelnerul ne intreaba daca mai vrem ceva, ii mai cerem un rand si apoi ramanem singuri pe teresa din fata drumului principal care intra in Zadar. Ne delectam urmarind-i pe cei care ies din oras si ne gandim ca noi ne-am gasit cazare mai aproape ca ei.  Dupa vreo zece minute – cine bea o bere in 10 minute? – lumina de pe terasa se stinge si tot ce ne mai ramane e amintirea raspunsului la intrebarea cand se inchide barul:”beer, whiskey, wine”.

A doua zi urmam sa ne luam camera la hotelul din Zadar. Suntem din nou intampinati de pe terasa: “Ce mai faceti? Au incurcat rezervarile din nou”. Ne uitam gales la el si ii cerem cafea. Ne intreaba, in gluma, daca vrem camera sau cafea. Alegem cafeaua iar el cheama pe cineva de la agentia care a incurcat rezervarile. Vreun kilometru jumate urmarim masina agentiei care se opreste intr-o mare parcare langa cateva cladiri care par ca vor sa se prabuseasca. Ne conduce intr-o camera destul de draguta langa biroul unei firme de logistica. “Asta e tot ce am!” zice ea cu o voce incordata. Nervosi bine am obtinut usor un pret mai mic si plata cu cardul. Ne promitem ca ii scriem booking.com-ului asa de curiozitate si sa verificam macar jumatate din ce zice ea.

Urma sa luam camera dupa ce era curatata, vreo 3 ore mai tarziu. Mergem in oras si nu ne place nimic. Luam un trenulet care imi aminteste de cel al foamei (acceleratul Timisoara-Iasi, pentru necunoscatori)  dar pana seara ajungem sa indragim strazile complet tapitate cu terase si granit. Vin mai bun, de casa si peste cu mamaliga. Din pacate, cu oase.

Exponat in Muzeul Relatiilor DezbinateSeara in centrul Zadarului

A doua zi in Zadar mergem pe plaja. De data asta la una care are o terasa. Cerem de mancare si primim un hamburger cu gust de cevapcici si un chickenburger declarat cea mai proasta mancare din Croatia. Apa costa cat hamburgerul meu dar, cu putin noroc, gasim o mica zona cu nisip in fata unui hotel. In apa e fain, mergi cateva zeci de metri pana sa iti treaca peste cap, dar pietrele sunt necrutatoare. E calda insa si destul de curata. O mica terasa langa imi aminteste de Vama Veche. In sensul bun sau cum se zice ca era odata vama.

Split nu e in zadar

Drumul spre Split e spectaculos caci alegem iarasi sa ocolim autostrazile. Parca  treci prin mai multe tari in cei 140 de kilometri: munti albi acoperiti de tufe ici si colo, brazi pitici pe drumuri inguste, vai inundate de mare, soare si leneveala. De cum intram Split pare sa promita mai mult decat Zadarul.

Splitul e intins si inveti asta usor dupa ce mergi vreo ora pe plaja asteptand sa apara centrul vechi. O puzderie de masini, cred ca mai multe decat oameni pe plaja, intr-o parcare prea putin amenajata, dar pentru care nu platesti. Asta e un lucru fain in Croatia: nu platesti pentru (toate) parcarile, pentru sezlong (daca iti iei ceva de la terasa care ti-l ofera), pentru nisipul de pe plaja, apa din mare, mirosul din aer.

Strazile sunt pline de oameni. Artisti, turisti, vanzatori, toti isi fac loc intr-o forfota neobositoare. E placut sa te plimbi prin oras si parca Splitului ii place sa arate ce are mai de pret. Dintr-o data porumbul fiert ori copt nu se mai gaseste pe strazi. Tocmai cand venise pofta. Dar artistii suna bine iar noi misunam incet pe strazi intortocheate. O tigancusa cu plita ei apare pe-o straduta si ne vinde doi kukuruzi. Ne asezam pe o banca si privim lumea. Magazinele sunt inca deschise desi e aproape 10 seara. Perechi, perechi cu copii, tineri si foarte tineri trec prin fata noastra fara sa se grabeasca. Un cor se aude cantand. E un pic de magie in Split ori daca nu macar pofta de viata.

Detaliu in centrul SplituluiStrada in Split

Jurnal de calatorie: Croatia (partea a doua)


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.