Opinii

Despre proștii cu drept de vot


Am lasat special ceva timp să curgă – și nici nu am plusat la articolul scris din postura de observator – ca să mai treacă din emoție. La fel ca mulți alții, și eu am emoțiile mele si nu am vrut să îmi împraștii lăturile pe Internet sub influența lor. Că s-au împraștiat oricum destule. Jurnaliști de tot felul au făcut rabat de la imparțialitate și i-au colorat pe săracii români – și la propriu și in spirit, nu-i așa? 🙂 – în toate culorile, dar cu precădere în alea mai mocirloase, ca să folosim vocabularul celui mai celebru agronom al momentului. Omul de rând nu s-a lăsat însă mai prejos. E un bombardament infernal de injurii, insulte, ocări, mustrări, defăimări, certuri, tot ce vrei în toate direcțiile! Toți sunt proști când vorbește stânga, toți sunt proști când vorbește dreapta. Ești prost dacă nu ești cu stânga sau dreapta. Dacă ești PNL-ist (Partidul National Liberal) ești prost, dacă ești PSD-ist (Partidul Social Democrat) ești cel mai prost, dacă ești USR-ist (Uniunea Salvați România) ești naiv, dar nu dacă scrie vreun PSD-ist, atunci ești evident idiot. Sau prost. Cel mai prost. Sau ambele. Unii nu se pot decide! Desigur, un observator fin ar putea spune că e doar o zi normală în România lui 2016 dar hai să fim mai optimiști. Îmi sângerează ochii de la atâtea înjurături și deși nu pot să promit că nu mai strecor și eu câte o pensulă de culoare, mă înham, în esentă, să fiu cât mai rațional. Baftă să am!

O să încep cu dojana ca să poți renunța la citit din capul locului și nu după nu știu câte paragrafe. Treaba asta cu ei, votanții PSD sau ALDE sau altul, că v-am zis că zboară în toate direcțiile, sunt proști iar noi, aștia cu celălalt partid suntem destepți, nu e nici frumoasă și nici constructivă. Desigur, ea se înscrie perfect pe traiectoria dezvoltării identității românesti post-revoluționare și anume, eu sunt deștept când vorbesc și prost când cineva îmi vorbește, dar uite că prea departe nu ne-a dus. Mă rog, cel puțin nu împreună, ca o comunitate. Atitudinea asta superioară se trage – de mai recent – într-o măsură importantă, zic eu, din mandatele președintelui Traian Băsescu care a avut o crasă lipsă de inspirație cât a fost el președinte jucător: a jucat atât de mult, și îmi permit să adaug, atât de prost – leitmotiv, ce să-i faci? – încat românul mai că e în stare astăzi să îți dea în cap doar ca să îi dai dreptate. Înaintea lui Băsescu nu vorbeam noi unul cu celălalt chiar elegant, dar el ne-a arătat nivele ale mitocăniei nevăzute încă la noi. A divizat și mai mult o societate care venea după zeci de ani de diviziune forțată între turnători și turnați, securiști și nomenclaturiști și, colac peste pupăză, o lipsă de împarțire între performanță și lipsa ei (diferențe mici sau inexistente la salariu sau beneficii între cei care trăgeau din greu și cei care mai mult pierdeau vremea, îi demotiva inevitabil pe primii și îi făcea pe cei din urmă să nu vadă rostul perfecționării ba chiar a muncii în sine). La comunism mă refer dacă nu e clar pentru proști. Glumesc! Cu “proști”! A mai împarțit între buni și proști și într-o perioadă în care păturile societății erau afectate de intrarea în Uniunea Europeană, creștere economică de-aiurea (adică vestita hărnicie a lui Tăriceanu care a însemnat de fapt doar capital, adica bani, care intrau în Romania prin prisma fondurilor europene) și o groază de reforme mai deștepte sau mai puțin deștepte. Mai puțin deștepte.

Ce vreau să spun e că acei oameni pe care îi facem proști sunt, în mare parte și ajungem și la celălalte părți mai încolo, victimele unei societăți divizate și ținută “proastă” dar mai ales săracă, de guverne incapabile și, e convingerea mea, conștiente de ceea ce fac pentru că e mai ușor să conduci o țară de “proști” decât una de occidentali. Părinții și bunicii noștri au fost lăsați să se descurce fără infrastructură, fără locuri de muncă, fără copii. Cele 3-4 milioane de români din diasporă sunt, într-un procent covârșitor, plecați de foame, nu pentru că vroiau cariere internaționale. În tară nu puteau spera nici măcar la un serviciu care să le dea de mâncare d-apoi să îi mai și împlinească profesional. Oamenii aștia, plecați sau rămași, și-au crescut cum au putut copiii. Dar fără resurse și cu modelele vremii, educația a fost de multe ori una defensivă: “Bucură-te copile că ai unde lucra!” a fost, probabil, sfatul dat copilului abuzat într-o formă sau alta de un patron căruia nimeni nu avea ce să îi facă pentru că își plătise șpaga. Dar doar atât s-a putut atunci. Și e ok pentru că doar atât s-a putut atunci.

Cei de la orașe, în special cele mari și universitare au avut mai mult noroc. Acolo companiile au poposit prima oară. Cu un salariu mai bun oamenii  au clădit încet, încet. Și-au ridicat nivelul de trai și au putut privi și la altceva în afara zilei de mâine. Astăzi dacă mergi de la Cluj la Severin parcă ai trece dintr-o țară în alta. Și e așa de ani de zile. Lucrurile se mișcă atât de încet în Severin încât de multe ori ai impresia că stau pe loc. Dar Severinul e doar un exemplu. Ca Severin mai sunt probabil zeci de localități în țară. În schimb Clujul se diferențiază tot mai mult, împreună cu un ghem de alte orașe de restul țării: și la alegerile astea rezultatele din Cluj, Sibiu, București etc arată diferit de cele din restul tării. Dar și în orașele astea cu valeități de vest lucrurile nu se încheagă. Vezi un centru de birouri modern lângă o casă care stă să cadă. O mașină în parcare care valorează cât 10 de lângă ele. Diferențele se vad cu ochiul liber și în cele mai moderne locuri. Nu e o evoluție sănătoasă cu creșterea unui clase de mijloc care să sprijine clasa oamenilor săraci (uite ce se întâmplă când “zeii” coboară pe Pamânt). E fiecare pentru el. Pentru că fiecare e frustrat de trecutul lui și trebuie să răzbată. Cu orice preț: “Dați-vă la o parte proștilor!”

Pe lângă sărăcia materială generații întregi au fost lovite inevitabil de sărăcia spirituală. Sau de prostie cum zic mulți zilele astea. Prostia a fost în acceptarea tuturor schimbărilor făcute în sistemul educațional de-a lungul anilor doar ca să se simuleze munca. Legea educației, doar un exemplu, a fost schimbata atât de des încât nu mai puteai ține numărătoarea. Vă amintiți bilanțurile alea ale diverselor publicații care spuneau că legea educației a fost schimbată de sute de ori într-un an? Un efect vizibil deja de câțiva ani buni e promovabilitatea redusă la diverse examene atât în rândul elevilor cât și în rândul profesorilor. Prostia a fost în acceptarea corupției ca stare de fapt și practicarea ei pe scară largă. Prostia a fost când n-am importat decât bani când am pus piciorul în afară țării (îmi amintesc și acum de gogomănile celor care mergeau în străinătate să lucreze și prin tot ce spuneau la întoarecere nu doreau decât să epateze, factualul nu mai avea nici o relevanță). Prostia a fost să ne ignorăm bruma de elită care a trebuit să se pitească tot mai tare, tot mai tare, să mai pupe și ei o pâine că nici dracu nu-i asculta! Dar cel mai mult dragi proști de pretutindeni, am fost atunci când ne-am fost suficienți. Când am știut cel mai bine fără a avea cunoștință. Fără să citim (ați auzit-o pe aia cu librariile în Teleorman?) am ajuns să știm tot. Iar cei care nu au aceleași pareri, sunt inculți si, evident, proști! Câți din părinții noștri au biblioteci pline de cărți nefolosite? Câți dintre noi? Toate astea și frustrarea comunismului ne-a transformat într-o țară de intoleranți, de ignoranți și țepari. Am mutilat limba română pentru noile noastre statuturi furate: “s-a ajuns”, e “baron (local sau regional, dupa caz)”, “penal” sau “mogul de presă”. La fiecare moment de cumpănă, sau la vot dacă vrei, motivația unuia nu e relevantă. Nevoia nici atât. E doar prost. Ce părere? Da’ de unde știe el? E doar un prost!

La tăvălugul ăsta de sărăcie și prostie implantată a participat din greu și presa și televiziunea. Să mai zic că și aici am fost proști? 🙂 Atunci când un ziar sau un post TV a fost (sau e) deținut de un politician, obligațiile etice au fost (și sunt) date la o parte. Ziariștii, reporterii, săraci și ei ca și restul, au acceptat jocul din lipsă de opțiuni. Cei câțiva care au rămas integri suferă însă din greu și pentru restul pentru că nimeni nu mai crede nimic. Dacă citești comentariile de la diverse publicații (în special cele folosite în mod evident politic) puține se înfășoară pe o discuție. Puține au chiar sens. Puține formează o propoziție pentru numele lui Eminescu! Cele mai multe sunt jigniri. Doar jigniri. “Al tău e mai prost!”, “Ba nu, al tău e mai prost!”, de parcă al lui sau al celuilalt chiar dă o ceapă degerată pe ce zice unul sau altul. Problema însă e că în urma împarțirii dreptații, tot ce rămâne în urmă tot diviziune e. Iar pe un context de genul ăsta se pot planta foarte ușor idei șovine. La tura asta de alegeri, de exemplu, s-a ajuns în situația absurdă de a-l considera pe Cioloș fiul ori trimisul lui Soroș, de a considera că tragedia din Colectiv a fost de fapt premeditată (România TV a fost amendată pentru asta) și alte lucruri urâte. E de notat că intoxicațiile astea vin, preponderent și cam constant, de la o mână de televiziuni. Mă întreb dacă asta nu dă de gândit telespectatorilor lor.

Într-o curajoasă opinie, domnul Cristian Hoștiuc de la Ziarul Financiar (spun curajoasă pentru ca eu mi-am pierdut încrederea că ziarul e complet apolitic, însă materialul e, desigur, binevenit) explică de ce a câștigat PSD alegerile. Mi se pare cea mai pragmatică abordare a lucrurilor din ce am citit până acum. Și cea mai aproape de realitate. Vizavi de ideea că de fapt sărăcia a câștigat alegerile anul asta. Și pe lângă ea și ignoranța.

Ce nu îmi e clar e dacă tineretul votează cu PSD din aceleași motive (aici câteva cifre). Adică măririle de salarii. Dacă cei în vârsta nu au o înțelegere complexă a populismului din mesajul PSD – sau ignoră populismul din alte motive – și au literalmente nevoie de măririle acelea de salariu, cei tineri au mai multe opțiuni: se pot muta în alte orașe pentru locuri de muncă mai bine plătite sau pot studia pentru a se specializa. Ce îi face deci să vadă în PSD o soluție pentru problemele lor? E ura față de alte partide atât de mare încât să accepte peste 30 de candidați cu probleme cu justiția în Parlament? S-ar putea. Un prieten îmi spunea chiar înainte de alegeri că e sătul de parada de cătușe de la televizor. Arestul preventiv, în ciuda unor avantaje evidente precum restrângerea posibilităților de a distruge dovezi compromițătoare, provoacă o anumită repulsie față de justiția românească. Cei care apară legea și o pun în față la orice, pierd deci capital politic tocmai pentru că justiția a fost și ea la rândul ei, demonizată. “E dosar politic!” se spune atât de des încât tot mai multă lume pur si simplu a început să creadă asta. Se vorbește despre justiție ca și cum ea ar fi aservită, fără a se aduce dovezi. Dar cine mai e atent la asta? Suntem atât de divizați încât vrem doar să auzim anumite cuvinte cheie: “omul lui Soroș”, “basist”, “neamt”, “străin”, “golan” etc. Atât timp cât cuvântul cheie e în titlul pe care îl citim, textul nici nu mai contează (apropo de asta, felicitări dacă ai ajuns pana aici 🙂 ). Cineva sfătuia deunăzi pe Facebook – nu glumesc! – să nu se mai folosească titluri sarcastice de genul “Cioloș, omul lui Soroș” pentru că lumea nu se mai obosește să citească textul și rămâne cu impresia că Cioloș chiar e omul lui Soroș.

Dacă explicația domnului Hoștiuc e suficientă pentru mine pentru categoria de vârstă, să zicem 50+, pentru tinerii până în 35 de ani cred că frica de mâine și lipsa de educație politică nu sunt suficiente. Sau cel puțin sper să nu fie suficiente și aș vrea să înteleg mai bine ce se întâmplă și de ce. Printre toți acești votanți sunt desiguri și acei șmecherași care preferă un sistem în care legea se mai îndoaie pe ici pe dincolo, pentru că asta îi ajută și pe ei. Pot da în continuare spăgi, pot comite abuzuri, pot să continue ca până acum. Dar chiar dacă unii sunt convinși că aștia sunt mulți eu sper să nu fie așa. Dar nu bag mâna în foc!

Am învățat relativ târziu importanța votului și nu am fost mereu prezent la alegeri deși aveam dreptul. Dar acum n-aș lipsi pentru nimic in lume. Am fost de fapt și observator la alegerile din 2014 și cele de anul ăsta. Ca să compensez pentru anii când nu am fost la vot. 🙂 Mihai Șora a spus tot ce e de spus despre asta:

“18–24 de ani nu au mers la vot.

Poate și pentru că 24–100 de ani nu au fost dascăli buni, n-au știut să-i învețe la timp civismul, responsabilitatea, democrația. Nu au izbutit să-i lumineze, să le vorbească mai convingător despre servituțile votului neexprimat.
Dar, ca și alții odinioară, 18–24 de ani vor învăța singuri, din mers.
Vor vedea cu ochii lor:
când vor merge în excursii la munte… – și, în locul pădurilor, vor găsi un teren viran;
când vor da primul concurs pentru o slujbă… – și, în locul lor, va fi angajat prostovanul nepot al primarului;
când vor dori să-și deschidă o mică afacere și se vor prăbuși sub teancul de hârtii și acte inutile;
când primul lor copil va intra în spital pentru o banală fractură și va ieși paralizat sau amputat în urma unui „experiment“.

Atunci când îi va lovi prima nenorocire, abia atunci 18–24 de ani vor înțelege de ce ar fi trebuit să iasă la vot în ziua de 11 decembrie 2016.”

Doar ca exercițiu aruncă un ochi aici ca să vezi cum e prin alte locuri: Germania (articol in germană dar cifrele sunt clare, e vorba de varianta lor de parlamentare; in 2013 prezența la vot a fost de 71,5 %; ține cont că Germania are milioane de imigranți cu drept de vot care nu-s teribil de interesați de politică), Germania în comparație cu alte țări (date mai vechi dar există mitul că cele 39 de procente ale noastre sunt în rând cu lumea. Nu sunt!).

Un aspect despre care vreau să pomenesc scurt e mai de nișă: cei care nu au votat cu USR (Uniunea Salvați România) pe motiv că partidul e nou. Hai să o luăm de la partid. USR a cerut un capital de încredere uriaș. Ți se pare chiar plin de tupeu când ăia fură de zor prin Parlament, să vină unul să zică: “bah, nu mă bagi și pe mine și pe băieții mei acolo la pușculiță?”. Câțiva oameni cu greutate nu schimbă aproape 30 de ani de trecut neglorios, Chiar dacă nu e trecutul tău. Lumii îi e frică, vrea să vadă ceva înainte să cumpere. Cei din București, care probabil au văzut ceva de la locale încoace, le-au mai dat credit în continuare (deși înteleg că nu mult mai mult ca la locale). Dar în alte părți USR e un ilustru necunoscut. Și atunci cum să ceri atât de mult? Sondajele alea cu 19% sunt chiar interesante. Ori cineva le-a luat banii și a fugit, ori se gândea, sau spera, ca și mine și muuuuulți alții (deh, oameni proști) că o să iasă lumea la vot ca la prezidențialele din 2014. Eu unul am sperat atât de mult că pe la 9 dimineața scriam status din secție că nu e coadă (în apărarea speranței mele prostești, la turul doi in 2014, la 6:30 dimineața erau deja sute de oameni la coadă să voteze). Mă rog, mulți ne-am fript, dar ce a cerut USR e chiar mult și, pentru unii, nerealist.

Pe de altă parte, magazinul ăla mare de la care îți faci tu cumpăraturile acum, serviceul ăla auto la care tot mergi de ani de zile, dentistul ăla cu mâna ușoara, toate au primit credit. Când era doar un chioșc în care n-ai putea azi să îți bagi căruciorul de cumpărături, cineva i-a dat credit. Și magazinul ăla a crescut. E drept, sub ochii tăi. Și poate nu ai mers chiar mereu doar acolo. Dar, sincer să fiu, mi-e greu să văd ce ai fi avut de pierdut dacă mergeai la vot pentru USR. Mâna aia de oameni, chiar pare una onestă. Nu vom ști decât în câțiva ani cu adevărat, dar nici tu nu știai dacă îți pică plomba sau bujia, nu-i așa?

Fie că vrei să o vezi, fie că nu, suntem în mocirlă. Sigur, lucrurile merg înainte acolo la oraș. Nu se vede prea tare durerea, prostia, ignoranța lumii. Pană la limita de ieșire din Cluj, Sibiu sau București e chiar bine. Doar la alegeri facem din când în când câte un duș rece. Dar în timp ce tu te plângi că nu găsești parcare la primul etaj din mall, unii ar vrea să nu fie noroi până la magazinul satului. Când tu îți faci griji că ți-ai uitat acasă cardul de sănătate de la clinica privată, țăranul ăla plânge că n-are bani de spagă pentru semi-doctorul satului. Când tu citești textul ăsta pe un telefon cât salariul mediu pe economie, tot el, țăranul care îți aduce lapte bun în târg pe 2 lei, suflă în lumânare. Lor le-a lipsit șansa. Au venit pe alte vremuri pe lumea asta. Și se întreabă încă ce-i așa grozav să poți călători prin lume dacă n-ai ce mânca că e copilul bolnav și nu poate mulge vaca. România 1, a firavei prosperități a stat, în mare parte, acasă la alegeri. N-a găsit nimic de zis în ziua alegerilor. România 2, de fapt cea mai mare parte a țării, a fost conștiincioasă la vot și a dat un semnal puternic că nevoile nu sunt aceleași. Întelegerea politicului nu e aceeași. Dar mai rău e că nici nu apucăm să vorbim prea des. Decât așa la patru ani. Căci nimeni, în demnitatea lui, nu vrea să discute cu cineva care îl face prost.

Sunt, în mare, două drumuri pe care putem merge: să așteptăm ca lucrurile să se schimbe de la sine sau să le schimbăm noi. În primul caz câteva generații nu ne vom mișca prea tare. O societate nu se schimbă când se fac copiii mari. Nu atât de mult cel puțin. Cine are timp, să aștepte! Desigur, restul care nu vor, ori nu își permit să aștepte, trebuie să vină inevitabil cu resurse uriașe de energie și de nervi. Căci de multe ori va părea ca o luptă cu morile vânt. Dar așa cum corporatistul din povestea de mai sus (aici e din nou linkul) a descoperit o altă lume și e, poate, măcar un pic mai fericit azi, așa și tu poți ieși din zona de confort pentru a încerca măcar și altceva. Poți să încurajezi un jurnalist onest, poți să critici – constructiv – unul care vede intenționat cu un singur ochi (pe mine reacțiile deplasate ale lui Cristian Tudor Popescu, la emisiunile de după parlamentare m-au convins să scriu articolul asta), poți să scrii un blog ca să compensezi lipsa de verticalitate din presă. Poți învăța o limbă străină pentru a putea compara mai bine între România și alte țări și pentru a te informa. Poți oferi meditații gratuite unui copil sărac. Poți să cumperi produse de la țărani. Poți face voluntariat ori să te înscrii în politică. Poți să porți discuții pe Internet sau în comunitatea ta. Poți să pornești dezbateri, de care avem atât de mult nevoie! Dar orice ai face ține minte că scopul e să legi, nu să dezlegi, să sprijini, nu să dezbini, să conversezi, nu să (te) izolezi!


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.