Haz si haz de necaz

Coletul și complotul


livrare colet

Doi români discută într-o germană decentă:

– Am un pachet pentru voi (sic) …

– E în regulă, sunt acasă.

– Într-un minut ajung. Și apoi conexiunea se întrerupe.

Unul din români e un curier al uneia dintre puținele firme care nu îți lasă pur și simplu coletul în fața ușii. De fapt nici nu încearcă să livreze dacă nu răspunzi la telefon. Celălalt român sunt eu așteptând un colect important. După ce aud tonul specific când cineva îți închide telefonul, îmi iau o secundă înainte să intru în panică. E aproape 9 dimineața, într-o sâmbătă în care la 3 dimineața încă mă chinuiam să adorm. Pentru încă o secundă îmi permit să gandesc că, în ciuda buimăcelii, am recționat chiar bine: am luat robotic telefonul când Ea a întins mâna spre el într-o expresie “fă-l să tacă”, am conștientizat că numărul necunoscut ar putea fi al curierului și am avut o convorbire rațională de câteva secunde. “Nu e rău deloc!” îmi spun în timp ce pulsul o ia pe repede înainte.

Sunt în pijama și hainele cu care vreau să mă îmbrac sunt în baie. Ea e în baie. “Cine îi deschide?” Ca orice curier și cel de azi e un mincinos. Văd mașina de livrare cum vine pe strada, face o manevră și deja e parcată pe trotuar. Nu trecuseră nici 30 de secunde: “unde naiba e minutul ăla?!?”. Îmi iau ochii de pe fereastră, măcar să nu mă vadă. Mă uit în jur prin cameră: “haine, am nevoie de haine!”. Șifonierul e la doi pași de mine, dar la ora asta trebuie să mă îmbrac în hainele din baie. Ea e în baie. Gândesc că cineva a planificat asta: “curierul vine cu 30 de secunde mai devreme, iar ea, foarte convenabil, blochează baia unde îmi sunt hainele exact în momentul potrivit!”. E clar: sunt deja pierdut! Nu pot răspunde, nu îmi pot lua importantul colet! O rază de speranța apare din baie. O întreb dacă poate Ea să îi deschidă. Se uită la mine, zâmbește – semn clar că știe foarte bine ce face – și răspunde, la fel de lejer cum e îmbrăcată: “Uită-te la mine!”. Mă uit și mă gândesc că dacă aș fi în locul curierului aș prefera picioarele ei descoperite picioarelor mele acoperite de o pereche de pantaloni, bucată dintr-o pijama clasică. Mă simt abandonat. Sunt lucrat inclusiv psihologic!

Ca un dat, fix în momentul în care Ea dispare în siguranța în baie, se aude interfonul. Iau imaginar toți curierii din lume la un loc și le țin o predică despre cele mai potrivite ore de livrare.Toți mă ascultă interesați și încuviințează generos din cap. Îmi iau viața în mâini și alerg spre interfon. Șovaiesc o secunda, îmi trec prin fața ochilor conținutul coletului, vocea apăsătoare a curierului, zâmbetul ei duplicitar, culorile hainelor din baie. Sunt pierdut dar măcar pierd ca un bărbat adevărat. Chiar dacă unul în pijama. Iau cheile și resemnat descui ușa. Iau un aer grav, de om cu o viața ocupată, ridic ușor bărbia și mă uit undeva spre tocul ușii. O voce îmi spune, pe româneste, “bună ziua!”. Tresar ușor și mă gândesc că ironia e completă. Cine altcineva să comploteze împotriva unui român aflat la mai bine de 1000 de kilometri de România decat doi români: un curier cu un zâmbet larg și privirea senină, coborât parcă din posterele firmelor de curierat, și Ea cu picioarele ei goale. Nu apuc să duc gândul pană la sfârșit că aceeași voce românească cu un zâmbet și mai larg și o privire jucăușă în al carei iris se reflectă imaginea unui om cu o viață ocupată și în pijama, adaugă: “Eeeeh, cine s-a culcat târziu azi-noapte?”

 

Ți-a placut? Te poți abona la newsletter aici și poți urmări Luni dimineața pe Facebook aici.

Photo credit: https://pixabay.com


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.