Cu dedicatie

La multi ani si la mai bine!


Acum mai bine de 25 de ani am fost intrebat al cui sunt. Eram in vizita la rudele din Moldova, undeva pe langa Botosani. Mai exact eram la marginea lanului de porumb, parte din gradina rudelor mele, si umpleam 2 galeti cu apa dintr-o fantana de piatra (apa mai buna ca la fantana aia nu cred ca exista nici acum, presupunand ca mai exista fantana). Eram la doar cativa pasi de unul din drumurile satului asa ca un mos ma ia la intrebari asa cum, desigur, iei la intrebari pe oricine nu e de prin partea locului. Crescut la oras, nu intelegeam ce ma intreaba mosul. Universul meu nu era deloc complex la varsta aia – eram doar un copil – asa ca nu puteam intelege ce inseamna sa “fii” al cuiva. Adica, asa ca o masina, cine ti-e proprietarul? Daca e asa, atunci cel mai evident mi s-a parut sa zic ca sunt al mamei si al tatalui. Logic, nu? Dar mosul nu a fost multumit si, dupa cateva intrebari si raspunsuri, a aflat cum ma cheama si din al cui neam ma trag.

Salt peste ani pana ieri. Eram la Berlin la o conferinta si schimbam pareri cu un francez si un australian care lucrau, ca si mine, in Germania. Schimbam intrebarile obisnuite: de unde esti, unde lucrezi, cum ti s-au parut presentarile. Cand le zic ca m-am nascut in Romania si de vreo 7 ani locuiesc in Germania, francezul exclama ca sunt german deja. Ii zambesc si ii raspund cu oarecare dificultate ca nu, nu ma simt german. Apoi ma gandesc ca, desi sunt roman, nu neaparat ma mai simt in Romania “ca acasa”. Si atunci ce sunt? European e ce simt ca mi se potriveste cel mai bine. Sigur, exista o predilectie pentru Romania, limba si cultura romaneasca dar, daca trebuie sa raspund printr-un cuvant, atunci acel cuvant e european.

Mai bine de jumatate din cariera mea s-a petrecut in Germania. Colegii mei au fost si sunt din litaralmente zeci de tari. Cercul meu de cunostiinte include de ani buni alte nationalitati. Am calatorit in Europa in lung si in lat cu romani sau cu alte nationalitati. M-am casatorit in Copenhaga si fiica mea se va naste in München. Planuiesc sa calatoresc cu ea si cu mama ei in toata tarile Europei si apoi in cat mai multe din restul lumii. Vorbesc mai mult in engleza si in germana decat o fac in romaneste. Globalizarea, adica ceva si mai mare decat europenizarea, e pentru mine ceva firesc. Sa vizitez locuri noi din Europa si sa inteleg macar putin cultura locala e mai mult decat o pasiune pentru mine.

In acelasi timp m-am simtit mandru cand am organizat proteste impotriva exploatarii de la Rosia Montana in München. Am mers observator la alegeri pentru un vot corect fara sa stau prea mult pe ganduri. Am vazut filme grozave la Zilele culturale romanesti in München si incerc sa nu ratez un spectacol romanesc cand ajunge si in orasul meu. E o mica sarbatoare cand prietenii din Romania ma viziteaza si o placere sa mai descopar un colt romanesc in care inca nu am ajuns atunci cand mai fac un concediu “acasa”. N-am urinat niciodata pe ceva romanesc doar pentru ca vorbesc cu un strain cum din pacate multi fac fara rezerve. Iar blogul asta pe care il citesti, e in romaneste.

Poate ca ce imi trece prin minte si ce pun aici “pe hartie” e doar o normala criza de identiate a migrantului. Sau poate ca am crescut si mi-am structurat gandirea intr-o tara cu probleme de identitate. La 100 de ani – e doar un numar, apropo – ce ne trece prin minte ca natiune? Ce e ceea ce pretuim? Care ne sunt valorile? Care ne sunt convingerile de neclintit pentru ca sunt in ADN-ul nostru romanesc? Sigur, putem sa ne raportam la istorie, la ce marile minti au inventat, la ce am indurat sub ocupatie, sub comunism dar ne raspunde asta la intrebare? Ne definim prin cateva zeci de ani de comunism? Unii din noi probabil ca da dar cu siguranta nu toti.

Diferentele intre convingerile romanilor sunt uriase. Mare parte din pensionari gandesc atat de diferit de, de exemplu, generatia mea (adica cei nascuti putin inainte de revolutie), incat e aproape infricosator. Dialogul in multe situatii nu se poate forma pentru ca nu exista puncte comune. Imagineaza-ti un copil foarte mic care are primul lui contact cu un caine. Caine il ataca si il musca. Fara doar si poate, in mintea copilului se va forma imediat convingerea ca toti cainii sunt agresivi. Acum imagineaza-ti un alt copil care a avut o cu totul alta experienta cand a intalnit pentru prima oara un caine. Cainele s-a jucat cu el si l-a facut sa se simta bine. Acest al doilea copil va fi convins ca toti cainii sunt prietenosi si se poate juca cu ei. Iar acum imagineaza-ti cei doi copii discutand despre caini. Care sunt punctele comune? Cum pot cei doi rezona in idei cand experientele lor si implicit convingerile lor sunt atat de diferite? Iar daca ei nu se pot raporta la ceva comun, cum pot ei sa construiasca ceva impreuna?

Traiesc pe pielea mea o astfel de drama si nu sunt singurul. Bunica mea are convingerile ei cand vine vorba despre vot, principii si, in general, ce e important in Romania si romanilor. Iar eu le am pe ale mele. Nici unul din noi nu greseste pentru ca fiecare, in sistemul lui de valori, e convins si, practic, are dreptate. Dar intr-un sistem comun, atat cat poate el exista, ce se intampla, e ca anumite subiecte de discutie sunt intangibile iar atunci cand le aduc in discutie dialogul pur si simplu se opreste.

Dar exemplul cu bunica mea e doar varful eisbergului. Bunicii nostrii au crescut parintii nostrii. Parintii nostrii ne-au crescut pe noi. In cazul parintilor mei, ei au trait cam jumatate din viata in comunism. Iar noi am crescut in “tranzitie”. Comunismul singur a avut un efect devastator. Iar daca cineva are dubii putem sa ne uitam la diferentele dintre tarile din Europa de vest si cea de est. Daca vrem si mai multe diferente putem sa ne uitam la Germania de est care chiar si astazi dupa aproape 30 de ani de pompat bani (fiecare angajat din fosta Germanie de vest plateste o taxa de solidaritate care e procent din salariu) si numeroase politici de integrare e in urma vestului la mai multe capitole inclusiv politic (partidul de extrema dreapta AFD s-a creat in est), social si economic (o casa poate fi si de 1,5 ori mai ieftina in est fata de vest cu reducerea diferentelor in special in ultimii ani). Daca si astazi diferentele in Germania sunt usor vizibile putem oare nega impactul urias intr-o tara in care nimeni nu a pompat bani si, mai mult, a fost condusa in parte de vechii comunisti?

Pe langa problema comunismului, Romania are alte probleme economice si sociale. Institutul National de Statistica a publicat de curand un studiu: 4,6 milioane de romani sunt saraci. Sunt data brute, nu pot fi negate pentru ca le vedem cu ochiul liber. Mergi din Cluj, Sibiu, Bucuresti, Iasi, Timisoara si inca vreo 2 orase cativa kilometri in afara si o sa inceapa sa tipe la tine. Sa mai vorbim de modele? Cine apare pe la TV? Cine vorbeste din salile Parlamentului si Guvernului? Cine mai scrie o carte? Cine critica tare si raspicat?

La 100 de ani de la marea unire suntem intr-o criza profunda de identitate si valori. Istoria ne-a dat o mana proasta care cu greu s-ar fi putut juca bine. Nu cred ca trebuie sa ne reprosam ca nu am facut mai mult. In situatia noastra mai mult pur si simplu nu ar fi fost posibil pe anumite planuri. Dar in acelasi timp nici nu trebuie sa ne culcam pe urechea ca lucrurile se vor schimba in bine fara ca noi sa facem ceva.

Sunt si lucruri pozitive mai ales din ultimii ani care nu pot decat sa ne bucure. La nivelul de zi de cu zi ele sunt greu de vazut. Dar iata ca suntem in UE si in NATO si asta s-a simtit economic si in nivelul de trai. Iata ca apar partide politice noi si cultura protestului. Am condamnat comunismul si am facut publice dosarele securitatii. Odata cu deschiderea granitelor am avut pe de o parte drama parintilor plecati la munca dar pe de alta parte si sansa sa vedem cum traiesc altii in Europa si in lume. Cum se raporteaza ei la trecut, la alte nationalitati, cum e la “ei”. Pare putin dar odata ce ai vazut ceva cu ochii tai nu mai poti fi convins ca exista un singur fel de a face, sa zicem, politica.

Eu sunt convins ca drumul Romaniei e european. Mai ales ca, sincer sa fiu, nu vad altul. Credem ca estul ne poate oferi ceva viabil? Nu de alta dar am incercat. In acelasi timp izolarea de restul Uniunii Europene ar echivala, probabi, cu o mare parte banii aia din articolul de mai sus pe deficit. O scadere considerabila a nivelului de trai care ar duce la o migrare si mai puternica. Dar cine a “gustat” deja din cresterea nivelului de trai, in general in orasele mari, nu va dori ceva mai putin delicious.

Poate nu e o idee rea ca astazi, la 100 de ani de la marea unire, sa ne gandim macar pentru un minut care ne sunt valorile si cu ce ne identificam. Iar apoi sa facem macar mici gesturi pentru ca valorile alea sa devina parte din identitatea nationala. Nu o sa mori din asta si de fapt sunt sanse mari sa mori inainte ca ce iti doresti sa se materializeze la scara nationala. Dar Romania va sarbatori si 150 si 200 de ani de la unire. Si atunci poate povestea o sa fie altfel. La multi ani si la mai bine!

 


Programator, ciclist amator, om cu pareri.

View Comments
There are currently no comments.